marți, 31 mai 2016

Adamclisi


Adamclisi - Tropaeum Traiani

Adamclisi e o mică localitate situată în sudul Dobrogei ce are pe teritotiul ei monumente și situri arheologice remarcabile. Denumirea ciudată vine din turcă și înseamnă casa lui Adam sau biserica omului datorită confuziei, aceștia au crezut că monumentul lui Traian este o biserică.


Unul dintre cele mai frumoase situri arheologice ale României, Adamclisi (Tropaeum Traiani) este compus din trei obiective distincte: monumentul triumfal, cetatea antica și muzeul. În acesta din urmă sunt expuse atât metopele care în urmă cu 1900 de ani se găseau pe monument, cât și trofeul ridicat de împăratul Constantin cel Mare. Adamclisi a fost locul în care, la începutul secolului II, s-a purtat o mare bătălie și potrivit istoricilor, împăratul Traian a ridicat monumentul în cinstea numeroșilor soldați căzuți în luptele cu dacii și cu aliații acestora.

În mod sigur săpături arheologice viitoare vor scoate la iveală numeroase surprize. Să nu uităm că avem o istorie extrem de veche ce se pierde în negura timpului, în mare parte încă necunoscută, strămoșii noștri încă așteaptă să ne depene viețile și poveștile lor pline de mister. Mai jos un documentar istoric despre cetatea Adamclisi.


.......................................................................