duminică, 17 decembrie 2017

Gpredict


Gpredict

Iată că după 6 ani de pauză, programul Gpredict revine cu o nouă actualizare. Alexandru Csete a anunțat apariția versiunii 2.0 a programului, ce aduce multe noutăți și îmbunătățiri. Pe moment softul este disponibil ca sursă la Github și pentru distribuțiile Debian.


Pentru instalarea din surse urmaţi instrucţiunile de ka Github, iar pentru ultimul pachet .deb cu posibilitatea de update instalaţi depozitul echipei oficiale folosind următoarele comenzi intr-un Shell logat ca root:
  • add-apt-repository ppa:gpredict-team/ppa
  • sudo apt-get update
  • sudo apt-get install gpredict

Noutăți în Gpredict 2.0
  • un nou Logo
  • portarea pe librăriile GTK +3
  • importul date transponder din baza de date Satnogs
  • Suport pentru surse TLE multiple
  • îmbunătățirea controlului rotoarelor de antenă și a TXCVR
  • Harta poate fi centrată în jurul unei longitudini arbitrare
  • Selectarea în mod natural a listei de sateliți în configurarea unui modul
  • selectarea sateliților în modul All View
  • semnalizarea AOS și LOS în interfața rigctl.
  • modul auto tracking într-un modul
  • funcția de stop definită de utilizator pe axa azimutală
  • suport experimental pentru gpsd
  • schimbarea frecvenței cât și a poziției antenei folosind rotița de la mouse
  • semnalizarea în listă a sateliților aflați în orizont
  • gestionarea sateliților ce reintră în atmosferă

Pentru descoperirea tuturor funcţiilor şi a facilităţilor oferite de noua versiune a prohramului consultați manualul de utilizator în format PDF.





vineri, 1 decembrie 2017

Îndemn la luptă


Îndemn la luptă - Radu Gyr

De 1 decembrie, ziua naţională, un videoclip de exceptie realizat de către Mihai Andrei Aldea pe versurile poetului Radu Gyr.

                               Nu dor nici luptele pierdute,
                               nici rănile din piept nu dor,
                               cum dor acele brațe slute
                               care să lupte nu mai vor.


                                 Cât inima în piept îți cântă
                                 ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?
                                 Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
                                 când te ridici cu-n steag, mai sus ?

                                 Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
                                 nici ochii când în lacrimi ți-s.
                                 Adevăratele înfrângeri,
                                 sunt renunțările la vis.