sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Balon

 Balon stratosferic

Pe data de 1 noiembrie, echipa de la Roinspace, a lansat în cadrul unui experiment un balon stratosferic ce avea ca incărcătură în nacelă, pe lângă echipamentele uzuale, și un transponder pentru comunicații în benzile de radioamator. Balonul a fost de tipul latex de 1.2 Kg și încărcat cu heliu. Inițial era estimată o ascensiune până la 34 km, insă altitudinea a fost depășită, ultima trama APRS transmisă a indicat undeva peste 36,4 Km. 

Lansare balon
 
 Caracteristicile balonului și încărcăturii pot fi accesate pe pagina proiectului:

Balonul a fost lansat de lângă Buzău și a avut indicativul YO4ESC-12, iar ca transponder a folosit o stație RETEVIS RT23 cu  uplink 145.350MHz, ton CTCSS 203.5Hz, mod Wide FM, polarizare verticală și downlink: 433.800MHz, putere 1W

Fotografie din stratosferă

 Pe parcursul întregului experiment am reușit să fac legături radio cu stații din zonele 3, 4, 5, 6, 8 și 9. Prima etapă, cam până la 9 km altitudine din motive necunoscute au apărut întreruperi ale semnalului, apoi fenomenul a dispărut și totul a decurs normal. La început am deschis tranponderul cu putere destul de mare, 50W într-o antenă verticală apoi am cuplat o antenă turnstill pentru sateliți și am putut accesa transponderul cu 5w, folosind 10w pentru siguranța legăturilor.

Aerostatul a  căzut în Dunăre rămânând agățat în lăstăriș și recuperat ulterior, întraga aventură e disponibilă pe forumul radioamatorilor.
Felicitări echipei Roinspace pentru efortul depus și experimentul reușit care sperăm să se repete. Mai jos un film "timelaps" cu experimentul.

73 și ochii pe ei