Partizanul Gheorghe Pașca
Puţină lume mai cunoaşte faptul că în Cimitirul Central din Năsăud odihnesc rămăşiţele pământeşti ale vestitului luptător anticomunist Gheorghe Paşca. Iată pe scurt istoria luptei sale împotriva regimului comunist.
Gheorghe Paşca era originar din comuna maramureşeană Săliştea de Sus, provenind dintr-o familie numeroasă şi săracă. Erau foarte pricepuţi dogari şi vânători, buni cunoscători ai pădurilor şi munţilor din zona lor, aşa încât au ajuns să şi prospere material. Treptat, Gheorghe a devenit o legendă vie în Maramureş, la aceasta contribuind hotărâtor calităţile sale de vânător.
Potrivit unor mărturii, deşi era membru al Frontului Plugarilor, Gheorghe Paşca ar fi intrat în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, în vara anului 1946, aşa cum erau dispoziţiile. Căutat de Siguranţa Statului, a plecat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi ura pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Tot în 1946, după alegerile parlamentare din noiembrie, Gheorghe Paşca a tras clopotele din sat strigând că îi îngroapă comunişti; a fost nevoit să plece în munţi. Gheorghe Paşca era un singuratic, preferând să reziste izolat, acceptând să furnizeze arme şi muniţii grupului din Dragomireşti, din care făcea parte şi fratele său Dumitru. S-a integrat şi el o scurtă perioadă acestui grup. Uciderea fratelui său, în decembrie 1949, de către securişti deghizaţi în ţărani, l-a determinat să aleagă iarăşi solitudinea. A devenit suspicios, verificând în pădure toate persoanele suspecte, ameninţându-i, bătându-i şi obligându-i pe informatorii Securităţii să-şi înghită carnetele de partid.
Un căpitan de Securitate i-a făcut, în 1950, propunerea de a se preda, promiţându-i că nu i se va întâmpla nimic. Era o cacialma pe care însă Gheorghe Paşca a dejucat-o. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi, nu fără ameninţări, pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe partizan şi a comunica locul în care se afla. Paşca nu a mai lăsat-o să coboare în sat, cei doi trăind împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se un copil şi aşteptându-l pe un al doilea. Trăiau într-un buncăr din Măgura Telciului. Un localnic, Ion a Hatcului, a descoperit întâmplător buncărul unde se acundea familia de partizani şi a dezvăluit totul Securităţii. Deşi au plecat din buncăr în pădurea Bitigilor, cei doi au revenit la vechiul adăpost. Călăuzite de doi locuitori din satul Sălişte, trupele de Securitate i-au înconjurat pe fugari în iunie 1953. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii, apoi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare.
Securitatea l-a considerat pe Gheorghe Paşca unul dintre fugarii importanţi din zonă. Drept urmare, dând curs unui ordin expres al Bucureştiului, Securitatea Baia Mare l-a încadrat în vara anului 1952 cu câte doi-trei informatori, strecuraţi în rândul familiei şi cunoştinţelor sale.
Gheorghe Paşca a fost încercuit la un moment dat, la 4 iunie 1953, în apropierea oraşului Vişeul de Sus, de importante forţe guvernamentale. În lupta care a avut loc au fost împuşcaţi mortal mai mulţi ofiţeri ai Securităţii.
Gheorghe Paşca a activat în 1955, îndeosebi pe raza raionului Năsăud, regiunea Cluj, şi mai puţin în raionul Vişeu, regiunea Baia Mare. Potrivit Securităţii, activitatea grupului consta în lichidarea unor securişti şi în atacarea proprietăţilor statului comunist.
În anii 1955-1956, Gheorghe Paşca s-a stabilit în zona comunei Bichigiu împreună cu un dezertor din armată, fiul morarului din localitate, acesta aprovizionându-i cu alimente. În legătură cu fiul morarului, martorii susţin două variante. Potrivit primeia dintre ele, acesta ar fi devenit în urma unei înţelegeri agent al Securităţii, care a plănuit întreaga acţiune pentru a-l prinde pe Paşca. Conform celei de-a doua variante, respectivul chiar ar fi fost dezertor din cauza persecuţiilor la care era supus ca urmare a originii sale sociale „nesănătoase”, însă tatăl său a dezvăluit la un moment dat, involuntar, existenţa partizanilor. Securitatea a aflat şi l-a torturat – i-au smuls unghiile şi i-au pus palmele pe plita încinsă -, determinându-l să colaboreze. Din arhiva Securităţii ştim că aceasta a organizat o amplă acţiune pentru lichidarea fugarilor în regiunea Dealul Ţiglei-Bichigiu. La 4 februarie 1956, forţe de tăria a două batalioane de securitate au fost deplasate pentru blocarea şi cercetarea regiunii. Acţiunea s-a desfăşurat în viteză, partizanii fiind luaţi prin surprindere şi în imposibilitate de a se retrage.
Din mărturii reiese că Gheorghe Paşca s-a sinucis pentru a nu cădea viu în mâinile Securităţii, nu înainte de a-l ucide pe fiul morarului, pe care îl bănuia de trădare. Cadavrul lui Paşca a fost legat de o sanie şi târât prin sate, pentru a intimida populaţia, până la Năsăud. Acolo a fost depus în curtea primăriei, cu lozinca: „Cine face ca el, ca el păţeşte!”. Ulterior a fost aruncat într-o groapă şi acoperit cu pământ.
Sursa: Veghe Patriei
