miercuri, 19 august 2015

Un Gestapo evreiesc


Un Gestapo evreiesc

Un articol deosebit despre aşa zisa Lege Anti-legionară, publicată în Academia Cațavencu de către ziaristul  Mihai Enciu la 16 august 2015.

" Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar prin asta devine ea însăși o crimă."

Țuțea, Vulcănescu, Eliade, Cioran, Ioan Gavrilă Ogoranu. Este doar un început de listă neagră afișată de directorul Institutului Elie Wisel, Alexandru Florian, omul din spatele legii care în numele condamnării legionarilor pune la zid și mitraliază mari oameni de cultură. Născut dintr-un stalinist convins, l-am numit aici pe tatăl său, Radu Florian, mai tânărul Alexandru a întors zvastica pe dos și-a pornit o cruciadă infernală împotriva unor simboluri ale luptei anti-comuniste din România. Repere ale culturii române, oamenilor de pe lista neagră a sinistrului funcționar public Florian li s-a pus pistolul în mână și au fost plasați la locul faptei în postură de criminali de război.

Alexandru Florian, unul din șobolanii roșii

Instrumentul prin care memoria luptătorilor anticomuniști este pângărită cu mijloace ce amintesc de teribilul Gestapo și metodele lui de purificare este o lege strâmbă, care încearcă să acrediteze ideea că, pentru cei 3000, 10.000 sau 14.000 de evrei vehiculați a fi fost uciși la Iași (funcție de sursă), este necesar că o întreagă elită culturală anticomunistă și, ca atare, legionară, să fie pusă la zid și scoasă din istorie. Cărțile elitei trebuie puse pe foc iar oamenii deportați în uitare pentru că, nu-i așa, un text laudativ despre o idee politică poate fi asimilat cu apăsarea trăgaciului. Întocmai ca poliția politică a lui Hitler, Institutul Elie Wiesel nu acceptă opinii contrare, argumente sau măcar simple întrebări. Cu mijloace care amintesc de Inchiziție se impune o nouă istorie creionată și se stabilesc fapte a căror veridicitate se impune cu mijloace represive. Negi, plătești cu libertatea, simplu și eficient, întocmai ca băieții de la Gestapo care, pentru simpla deținere a unor opere literare, te trimiteau în lagăr. Și întocmai ca urmașii săi din poliția politică nazistă și gașca de la Elie Wiesel operează cu liste negre și autori interziși. Care-i diferența, mă întreb? De ce o formă de totalitarism și cenzură de tip nazist este mai blamabilă ca această Inchiziție evreiască coordonată  de un român sadea? Răspunsul la crimele odioase ale unor echipe de legionarilor nu este exagerarea sau cenzura. Nu poți combate o atrocitate cu altă atrocitate și nu poți opri crima prin cenzură. O convingere se creează, nu se impune prin lege. Cunoașterea și dezbaterea sunt căile prin care democrația se opune totalitarismului. Se pare însă că în ADN-ul domnului Alexandru Florian genele predominante nu-s chiar albastre, ci mai de grabă roșii.


Cu un Institut dăruit cu peste 1,5 milioane de lei, în 2015, de către statul român, și cu un salariu lunar alocat, la aceeași instituție, de 6800 de lei, adică peste ceea ce primeau pe ”ștat”, până în această vară, în România, președintele, premierul ori preşedinţii celor două Camere parlamentare, Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică. Grupul cuprinde 3 parlamentari despre care vorbesc singure numele lor: Antonescu, Gerea și Scutaru. Simpla enumerare a numelor face inutilă caracterizarea personajelor. Alexandru Florian, bugetarul de lux, a venit cu dogma iar aleșii cu ștampila Parlamentului. A rezultat o lege hidoasă prin care bolșevicii, mare parte evrei, care au invadat România în 1945 și au terorizat-o vreme de 50 de ani cu execuții pe lângă care evenimentele de la Iași pălesc (fenomenul Pitești, Canalul, gulagul din lagărele de la Aiud, Sighet, etc) sunt reabilitați și faptele lor legitimate. Asta după ce de la cel mai înalt nivel al statului român, regimul bolșevic al Anei Pauker (Hannah Rabinsohn) a fost condamnat drept criminal de președintele Traian Băsescu. O condamnare oficială, din păcate fără a fi urmată de legi care să pedepsească torționarii acelor vremuri, dar condamnare care arăta clar cu ce s-au ocupat amicii dlui Radu Florian, tatăl vânătorului de legionari. Urmarea este aceea că toate sentințele pronunțate de tribunalele înființate cu pistolul de evreii bolșevici sunt considerate valide prin monstruoasa lege clocită de gruparea Florian, iar victimele sunt executate a doua oară, de data aceasta definitiv. Eliminarea fizică însemnă dispariție doar pe jumătate. Grav este când opera este ștearsă și astfel individul dispare complet din memoria colectivă. Asasinarea memoriei este, dincolo de barbaria cenzurii ideilor, sigurul rezultat vizibil și singurul scop urmărit și nedeclarat al acestei legi odioase.
Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar prin asta devine ea însăși o crimă. Mai mult, documentarea marelui istoric făcută aproape exclusiv pe baza mărturiilor culese de la evreii care au trăit evenimentele din 1940 de la Iași și a cărei finalitate este o lege reparatorie care să acorde compensații financiare substanțiale urmașilor evreilor uciși nu poate constitui o bază documentară obiectivă. Până nu se pun în balanță toate evenimentele, toate crimele, inclusiv cele comise de evreii bolșevici care acționau ca trupe paramilitare ale Armatei Roșii, nu putem avea un tablou complet al faptelor și al cauzelor. Iar asta ne privează de o judecată obiectivă și rațională. Asasinarea memoriei nu poate fi în nicio circumstanță răspunsul la asasinatele etnice care au întunecat istoria României în anii ’40.


Nu poți să nu remarci că statul a refuzat să finanțeze Memorialul de la Sighet, construit exclusiv cu fonduri private, și a lăsat pradă distrugerii o întreagă arhivă a atrocităților bolșevice din anii 1945-1965. Asta în vreme ce Institutul Elie Wisel  a primit alocări bugetare substanțiale pentru obiective mult mai modeste. Nu poți compara 20 de ani de teroare bolșevică cu nimic. Nici măcar cu tragicele evenimente de la Iași. Diferă amplitudinea, consecințele și, nu în ultimul rând, mijloacele. Exterminarea unei întregi clase sociale care refuza ideologia bolșevică și care a fost acuzată de simpatii legionare pentru că alte vinovății mai grave nu s-au putut inventa rămâne marea crimă a secolului 20 în România. Iar această realitate nu are nevoie de o lege care  o impună. Evidența nu se impune cu o lege. Ea există pur și simplu. 


Publicat de YO9GJX la 00:10