Ateismul ca religie
Poate părea un paradox, însă deși o doctrină cu bază darwinistă, materialistă, ateismul prin aplicare, ideologie și comportamentul sectar al adepților este cu adevărat o religie, cea mai sângeroasă religie din istoria umanității. Luând ca premisă umanismul sau mai corect spus, doctrina omului nou transcendent și moral în sens logic și cinic având literalmente ca dogmă evoluționismul, ateismul este creuzetul celor mai cumplite ideologii atât prin sofism cât și prin aplicarea lor, numesc doar două extrem de cunoscute de către toată lumea, comunismul și nazismul. Oameni fără Dumnezeu, " Închinătorii la maimuțe " în disperarea substituirii oricărei forme de divinitate, au comis cele mai abominabile și numeroase crime din istoria umanității, justificate prin " crezul " evoluționismului.
În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista Dumnezeu. Așa cum, să spunem, acum 500 de ani, oamenilor le lipsea credința că ar fi posibil telefonul fără fir. Dar istoria ateismului ca ideologie, în credințele și consecințele sale, este departe de a fi așa nevinovată. Niciun gest al nostru, prin însăși natura sa de act intenționat, nu este liber de o încărcătură etică. Fiecare gând, fiecare afirmație, fiecare gest sau acțiune. Toate au un sens, toate ne consumă timpul pe care îl avem de trăit. Și chiar dacă unii dintre noi neagă un sens al existenței, și deci un scop al vieții trăite, existența acestui sens este independentă de decizia noastră. Așa cum nașterea noastră și structura noastră de persoane raționale este independentă de decizia noastră. “Am fost aruncați” în această lume.
Necredința crește și formează personalitatea celui care nu crede. Îi determină deciziile și opțiunile. Cât va dărui și ce va cere, cât va reproșa și cât va ierta, ce va face și ce nu va face, ce va spune și ce nu va spune, ce va citi și ce nu va citi, unde va merge și unde nu va merge. Toate deciziile îi vor fi modelate și diriguite de necredința sa la fel cum credința omului credincios operează similar, dar pe alte căi. În aceasta constă asemănarea fundamentală dintre ateism și religii. De aceea ateismul este și el o religie în sine: a negației, a absurdului, a nimicului, a relativului, a iraționalității profunde și contrare superficialei aprecieri a științelor. Nu orice ateu este criminal. Nu orice ateu este violent. Dar orice ateu, prin însăși constituția necredinței, va fi indiferent față de anumite lucruri. Indiferența va lăsa loc manifestării altora mai violenți, altora care fac pasul și ucid. Fiindcă într-o lume care nu are sens, o lume care nu are scop ca întreg, crima este simplă întâmplare materială. Valorile sunt subiective, inventate. Nu există drept la viață real, ci este doar o fabulație evolutivă, un accident genetic. Cursul evoluției putea conduce la o cu totul altă stare de lucruri, în care crima să fi fost unanim acceptată și violența practicată fără restricții.
Deși nu este așa, regimurile totalitare nu au ezitat să ducă până la capăt consecința ideologică a ateismului: dacă este cazul, se poate ucide în voie. Începuturile modernității și avansarea în istoria modernă a dus la creșterea numărului de războaie. Nașterea modernității coincide în mare măsură cu Reforma protestantă, reformă care a produs numeroase tulburări sociale grefate pe situații politice deja tensionate între pincipii locali din diferite regiuni ale europei și papalitatea catolică. În această perioadă au avut loc așa numitele războaie religioase, deși în fapt, cauzele și scopurile conflictelor au depășit cu mult simplele diferende religioase. Este poate mai drept să spunem că simplele diferende religioase nu ar fi putut în niciun caz provoca asemenea conflicte, și tot interesele de putere au fost principalul motor al violențelor. Dar cu cât ne îndepărtăm de Evul Mediu, și pe măsură ce societatea progresează economic, politic și tehnologic, natura războaielor devine din ce în ce mai clară ca fiind una pur seculară și cu mult mai sângereoasă decât orice cunoscuse pînă atunci omenirea. Studiile arată că dintr-un total de 1723 de războaie pe care le-a cunoscut omenirea, numai 123 au fost identificate ca fiind de natură religioasă. Adică aproximativ 6%. Dintre acestea, mai mult de jumătate (66) au legătură cu Islamul.
Însă ca număr de victime, raportul este covîrșitor în partea războaielor care au avut ca motiv dorința seculară de putere și filozofiile materialiste. Iată câteva cifre reprezentând numărul de victime asociat câtorva dictatori:
- Joseph Stalin – 42.672.000
- Mao Zedong – 37.828.000
- Adolf Hitler – 20.946.000
- Chiang Kai Shek – 10.214.000
- Vladimir Lenin – 4.017.000
- Hideki Tojo – 3.990.000
- Pol Pot – 2.397.000
“Aproximativ 170 de milioane de bărbați, femei și copii au fost împușcați, bătuți, torturați, înjunghiați, arși, înfometați sau exploatați până la moarte; îngropați de vii, înecați, spânzurați, bombardați sau uciși în oricare din miile de feluri în care guvernele au adus moarte asupra cetățenilor neajutorați și asupra străinilor. Numărul morților poate fi chiar de 360 de milioane de oameni. Este ca și cum specia noastră ar fi fost devastată de o ciumă neagră modernă. Și așa a și fost, dar de o molimă a Puterii, nu a unei bacterii.”
R. J. Rummel – Lethal Politics and Death by Government
Sursa - Averea bisericii
- Povestea Sovietelor
- Revoluția Franceză
- Cer și pământ românesc
- ........................................
