luni, 14 septembrie 2015

Masoneria


Masoneria 
de Vadim Tudor


                                 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
                                 Scapă cât mai iute de masonerie!

                                 Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
                                 Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).

                                 Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
                                 Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

                                Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
                                Ziditori de temple, scrişi în catastif.

                                Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
                                Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

                                Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
                                Care face-n spume bere caramel.

                                Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
                                Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!


                                Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
                                Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.

                                E o stare bună, de suficienţă
                                Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.

                                Peste tot au oameni, siguri, la butoane
                                Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.

                                Dumnezeu le este „Mare Arhitect”
                                Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?

                                Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
                                Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.

                                Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
                                Ei vor să răstoarne legile-n natură.

                                 Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate
                                 Prostul avansează doar pentru că-i Frate.

                                Eu cunosc prea bine lumea de ocară
                                A masoneriei de la noi din ţară.

                                N-are idealuri, ci doar interese
                                Intrigă, şi bârfă, lupte tot mai dese.

                                Primitivi sunt unii, n-au nici o valoare
                                Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare


                                  Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
                                  Şi-au găsit refugiul în masonerie

                                  Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sunt fraţi
                                  Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.

                                  Iar de la o vreme, după cum se ştie
                                  Şi muieri fac parte din masonerie.

                                  Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
                                  Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.

                                  Sunt femei cu barbă şi cu voce groasă
                                  Nu au altă treabă? N-au copii acasă?

                                  Au schimbat şi şorţul de bucătărie
                                  C-un şorţ geometric, de masonerie.

                                  Ele joacă rolul unor amazoane
                                  N-au feminitate – doar nişte şabloane.

                                  Lume subterană e masoneria
                                  Şubredă ca fumul şi butaforia.

                                  N-au zidit o casă toţi aceşti „zidari”
                                  Ei, de trei milenii, sunt doar panglicari

                                  Ritualuri false, ce s-au perimat
                                  Ca o operetă într-un bâlci uitat.

                                  Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
                                  Împăratul Lumii nu a fost mason.

                                  Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
                                  Mai e timp să puneţi capăt la păcat…

pamflet de Corneliu Vadim Tudor
13 septembrie 2014