sâmbătă, 18 iunie 2016

Xastir


Xastir - APRS

Xastir este unul din programele pentru APRS specific sistemelor Unix. Automatic Packet Reporting System (APRS), de asemenea, cunoscut sub numele de "Sistem de raportare automată a poziției",  este un sistem bazat pe comunicații digitale pentru radio amatori folosit în raportarea în timp real a poziției utilizatorului și a informațiilor digitale pentru utilizatorii de pe rețea.


Sistemul APRS a fost inițial dezvoltat de Bob Bruninga, WB4APR în urmă cu mai mult de 20 de ani și se baza pe rețelele de Pachet Radio, evoluând rapid într-un sistem solid de rețele interconectate. Xastir este o aplicație pentru calculator care oferă accesul clientului la această rețea folosind protocolul APRS.
Instalarea programului este simplă, în mod normal trebuie să-l aveți deja în depozitul de soft așa că procedați conform distribuției sau cel mai bine compilați programul din surse. După instalare urmați următorii pași pentru al configura:

1. Generați o parolă - Aveți nevoie de o parolă pentru funcționarea programului așa că generați una cu următoarea comandă în terminal

callpass YOURCALL ~

 unde înlocuiți YOURCALL cu indicativul propriu. Notați parola generată pentru a o introduce ulterior în setările programului.

2. Configurarea indicativului. Porniți programul cu comanda xastir și mergeți în File - configure - station, ca în imagine.


Introduceți toate datele necesare, indicativ, lotitudune, langitudine și bifați opțiunile dorite, comentarii despre stație etc. apoi clic pe butonul OK și vă întoarceți la ecranul principal.

3. Configurarea serverului de internet APRS. - mergeți la Interface - Interface Control - Add și selectați Internet Server - Add


la Host introduceți unul din serverele de internet existente, apoi portul de conectare și parola ca mai sus.
Bifați să se conecteze automat la plecarea programului, puteți pune filtre de distanță sau adăuga câte servere doriți. Pentru majoritatea portul standard de conectare este 14580.
Programul are foarte multe opțiuni pe care le descoperiți în manualul acestuia sau pe forumurile dedicate. Pentru a vedea dacă l-ați configurat corect mergeți spre exemplu la  APRS.fi  si vedeți daca ați apărut pe hartă.
De asemenea găsiți online multe locații de unde puteți descărca hărți suplimentare, eu personal le prefer pe cele de la OpenStreetMaps, în funcție de gustul fiecăruia.

~ 73 ~ 73 ~ 73 ~ 73 ~ 73 ~




duminică, 12 iunie 2016

Misiunea Halpro


Misiunea Halpro - Projet Halverson nr 63

"Fie lovim Ploieştiul, fie murim încercând s-o facem" ; 12 iunie 1942: Primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti; atacul s-a soldat cu un eşec. 
Cunoscut sub numele de misiunea Projet Halverson nr 63, prescurtat  ”Misiunea Halpro ”, acest bombardament a fost cel dintâi atac aerian american în Europa și primul în România.


În mai 1942, când grupul american de bombardiere a ajuns la Khartoum, în Sudan, comitetul mixt al statelor majore americane a indicat escadrilei să atace rafinăria Astra Româna de la Ploiești, care procesa în jur de 2 milioane tone țiței anual, alimentând cu carburanți și lubrifianți și blindatele germane care acționau în  URSS, și Corpul African al lui Erwin Rommel, desfășurat în coasta Egiptului și orientat spre Suez.
Nu se știa nimic despre tăria și despre amplasamentele apărării antiaeriene de la sud de Carpați. Ca să nu mai vorbim și de faptul că bombardierele Liberator B 24 erau testate pentru prima dată în luptă, iar echipajele lor nu participaseră până atunci la nici o misiune cu caracter similar.  Au decolat de pe aerodromul școlii de pilotaj RAF de la Fayid, situat la est de Cairo, pe litoralul Mării Roșii, în seara zilei de 11 iunie 1942, la ora 22:30.


Au traversat Marea Mediterană și Turcia, pe directia golful Antalia – est Istanbul, apoi Marea Neagră, până deasupra Dobrogei, de unde au schimbat capul compas spre vest. Pe parcurs, aparatele s-au pierdut unul de altul sș nici nu se mai puteau regăsi, fiindu-le impusă de la plecare tăcerea desăvârșită a echipamentelor radio. Cele 13 bombardiere americane Liberator, decolate din Egipt, au  executat un atac total lipsit de concludență în misiunea de a bombarda Ploieștii, lovind la câteva zeci de kilometri alături. 
Nu toate aparatele americane au reusit să revină pe pistele bazei de la Fayid. Unul a aterizat la Alep, în Siria. Altul tocmai la Ramadi, în Irak. Oricum, se poate aprecia că au avut noroc 
Americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 cu operaţiunea Tidal Wave şi 1944, de această dată distrugerile fiind destul de importante.


joi, 9 iunie 2016

Survex Aven


Survex Aven

Alături de activitatea fascinantă de explorare a peșterilor, speologia implică și munca grea și elaborată de cartografiere a acestora. Realizarea de hărți cere numeroase măsurări precise, crearea de tabele complexe și includerea acestora într-un plan general, scheletul viitoarei hărți. Viitorul plan al cavernei are nevoie și de descrieri detaliate a zonelor eventual includerea unor imagini luate la fața locului și selectate special. pentru a ușura munca speologilor au apărut diverse programe specializate în topometrie și cartografie.


Survex este un pachet software, sub licență GPL. Este un program portabil desemnat măsurărilor topografice și cartografiei peșterilor ce ruleaza pe diferite platforme Unix, Linux, Mac OsX și Windows. Față de alte programe similare Survex nu are limite în suprafețe și dimensiunea acestora putând conecta și lega un număr nelimitat de suprafețe și sisteme cavernicole.


Programul deține unelte pentru editare și vizualizare inclusiv 3D a sistemelor de peșteri indiferent de complexitatea acestora și este o unealtă formidabilă pentru speologi, atât profesionăști cât și amatori.
Este compatibil cu altele similare, deține chiar un convertor de fișiere, cele personalizate .svx sau .3d putând fi importate în diverse alte programe ca Gimp sau Inskape spre exemplu. Despre ce se poate face cu el detaliat se poate afla pe pagina acestuia.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~